Românii s-au împărțit între cele mai îndrăgite show-uri care au avut startul la aceeași oră, adică de la 20:00 pe Pro Tv și Antena 1. Deși Survivor România 2023 s-a încheiat cu o oră mai devreme decât America Express, în bătălia audiențelor a fost un singur câștigător.
Pe tot parcursul emisiunii Survivor s-a intersectat cu America Express, iar românii s-au bătut pe telecomandă, reușind să se înregistreze astfel o medie de peste 1,6 milioane de oameni care au urmărit show-ul difuzat pe Pro Tv și 1,5 milioane care s-au uitat pe Antena 1.
Audiențele din mediul urban arată că America Express a numărat 830.000 de telespectatori, în timp ce la emisiunea din Dominicană s-au uitat 750.000 de români, după cum relatează paginamedia.ro
Tot America Express a ieșit lider de audiență și pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 21-54 de ani: 460.000 de telespectatori au urmărit America Express cu sufletul la gură, respectiv cu 140.000 mai mulți decât cei care au urmărit Survivor.
La nivelul întregii țări, lupta a fost extrem de strânsă. 1,44 milioane de români s-au uitat la competiția din junglă și 1,41 de milioane au urmărit neîntrerupt aventura de la Antena 1. Restul posturilor abia dacă au ieșit în evidență. Spre exemplu, Kanal D a înregistrat cifre mult mai mici decât cele normale.
La capitolul audiențe pe orașe, media pe toată durata emisiunii America Express a trecut de 810.000 de telespectatori, ceea ce înseamnă cu aproape 200.000 mai mulți decât cei de la Pro Tv.
Diferența imensă s-a înregistrat și pe publicul comercial: 456.000 de telespectatori au stat cu ochii pe Antena 1, în timp ce doar 280.000 au urmărit emisiunea de la Pro Tv. Așadar, datele de audiență sunt mai mult în favoarea show-ului prezentat de Irina Fodor, pe Antena 1.
Deși Survivor avea inițial programate doar 3 ediții săptămânale, Pro Tv a anunțat încă o ediție specială, duminică pe 15 ianuarie, chiar în ziua premierei emisiunii America Express, care de altfel, a fost lider detașat în prime-time.
Cătălin Scărlătescu și iubita sa, Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea sunt doar câțiva dintre concurenții de la America Express care țin telespectatorii în fața micilor ecrane cu sufletul la gură.
Lista continuă cu stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele său, Dinu, dar și gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar. Să nu uităm de unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut, precum Bie Adam care participă alături de mama sa. Toți se luptă pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro!